Pentru Bijou
Felicitari! Ai reusit sa pui pe tapet treaba asta.
Eu ma gandesc la o seara din cursul saptamanii cand o mana se intinde peste tine si parca te mangaie obligational, mecanic, non-sexual si in prelungirea mainii este omul din patul tau cu gandurile lui atat de departe de ale tale.Ai trecut demult de stadiul de tocanita de creierasi si vorba ta ca a ramas numai tacerea as zice eu tacerea goala, care nu iti mai starneste nici un fel de sentiment, nu te mai irita, nu te mai deranjeza si e clar ca nici nu te incanta si in linistea aia non-meditational-transcedentala in fiecare alta seara se naste cate un puiut de gand, la inceput te intrebi a cui e mana care te mangaie, apoi ce cauti tu in viata lui si mai apoi ce naiba mai cauti tu in viata ta!?
E greu sa recunosti ca te poti simti singur in 2 dar ni se intampla fiecaruia sunt sigura de asta pentru ca in afara de vreo pozitie sexuala in care nu-ti amintesti cum dumnezeu ti-a ajuns o mana pe propriul san si ti-ai infipt dintii in umarului lui un barbat si o femeie rar se completeaza reciproc.Suntem asa de intregi si avem seturi de valori si aspiratii asa de diferite incat nu e posibil sa ne completam cu jumatatile noastre si sa ne contopim intrun intreg perfect fibonaccian asa ca singuratatea asta in 2 vine ca ceva normal.
Tot mai des aud oameni care se plang de situatia de cacat din tara asta dar nu am auzit pe niciunul care sa zica ca ii este deajuns si ca o sa faca cutare lucru pentru a iesi din mocirla.Step up!Pentru criza n-am solutii dar pentru rutina am un exercitiu-inlocuieste gandurile gri, negre si albastre de inainte de a adormi cu un exercitiu de imaginatie.Gandeste-te la o activitate pe care ti-ar placea sa o faci dar pe care este foarte posibil sa nu o incerci in viata asta pentru ca fie nu te tine buzunarul, forma fizica sau nu ai aptitudini pentru asa ceva si imagineaza-te detaliat in scena aia.Eu aseara m-am vazut imbracata sobru cantand la pian alaturi de o orchestra celebra si facand un tur pe diversele scene ale europei.Nu stiu daca a fost asta sau ziua de ieri dar azi m-am trezit zambind.
oare cati mai sunt ca noi? 2 cate 2... si totusi atat de singuri si de neintelesi, cu viziuni atat de diferite despre viitorul lor si al maclavaitului in care isi ineaca visele. e trist ce se intampla cu noi astia multi...
RăspundețiȘtergerefrumos!ai COMPLETAT ceea ce am scris eu la postare...vezi, de aia nu exista "singuratatea-n DOUA" :P
RăspundețiȘtergerepromisesem sa nu o mai comit dar nu ma pot abtine. Eu am gustat amaraciunea asta a singuratatii in doi si pana la un punct iti dau dreptate insa daca ai tupeu, nerv, determinare, cum vrei sa-i spui, sa pui piciorul in prag si sa declari: "de azi fiecare cu cararea lui", poti cadea foarte usor pe panta singuratatii absolute. Vei constata ca prietenii lui nu mai sunt si ai tai, ca prietenii tai nu mai sunt pur si simplu si ca, cel mai grav, nu-ti dai seama cand ai devenit atat de pretentioasa in alegeri, cum au inceput toti sa aiba defecte insurmontabile si din dorinta de a gasi din nou normalitatea, se poate ajunge la starea de compromis care poate gelatiniza orice fiinta fosta vie. Odata, un prieten imi spunea "cine se recasatoreste, nu merita fericirea divortului". Nimic mai fals daca ai gustat amarul singuratatii absolute. Totul e sa-ti pastrezi ratiunea, sa nu faci alegeri nepotrivite si sa nu iei decizii pripite.
RăspundețiȘtergere