povesti de trezit copiii

Mi-am amintit zilele astea de povestile pe care bunicii sau parintii ni le spuneau can eram mici.Pffff....cata imaginatie mai au copiii si cum cu asa zisa gandire magica impregnata de povesti pot transforma pietrele in dinozauri furiosi pe care ii infrang, o pereche de pantofi cu toc si o esarfa se pot transforma in cel mai grozav outfitt de printesa, o nuia ete calul alb care manaca jaratec.Oare cata influenta au povestile asupra personalitatii in formare?Oare barbatul fost copil va pleca pe calul nazdravan in cautarea acelei Ilene Cosanzene de peste mari si tari, va fii el capabil sa depasesca obstacolele puse de zmei sau babe-cloante sau va renunta sa alerge dupa perfectiune?Cate femei foste fetite isi imagineaza asteptand si torcand un fir de lana magica inchise in turn ca Fat Frumos pe cal sau marog pe mai multi cai, in functie de posibilitati, va veni sa le salveze!?Ce sadesc in noi povestile?Imi vine acum in minte fetita cu chibrituri care in agonia mortii groaznice cauzate de frig isi imagineaza fericirea la o masa imbelsugata alaturi de familie sau si mai rau una care m-a treaumatizat pe mine, nu-mi amintesc cine a scris-o, Puiul se cheama, cu puisorul de prepelita care este lasat in urma sa moara de catre mama lui care nu il poate lua in tarile calde.Aaa si poezia Gandacelul cu copilul ala needucat si fara suflet care omoara in pumn un gandacel care il implora sa-l crute.Si cate altle imi trec prin minte......

Life or something like that

  De ce n-oi mai fii scris ceva pe blog de o vreme!? Poate ca nu mai gandesc sau si mai rau nu mai simt, poate mi-am facut viata plicticoasa sau din contra atat de palpitanta incat nu am mai avut vreme sa intru si sa-mi fac terapie prin descarcare scriitoriceasca ;p
  De vreo luna imi merge din nou antena de la televizor si desi incerc sa zappez numai pe programele cu filme tot mai dau si peste stiri care sunt fie penibile fie macabre sau amandoua la un loc.Am citit una cum ca o femeie vrea sa renunte la adoptia unui copil pentru ca zice ea statul si doctorii au inselat-o si copilul era bolnav de autism.Asta e tara in care traim si astia sunt oamenii cu care suntem vecini sau prieteni, oameni care se pot dispensa de un copil pe care l-au crescut cativa ani ca de un lucru de care nu mai ai nevoie.Acum poate nu intleleg eu cum sta treaba cu atasamentul si cu iubirea dar eu am fost depresiva 2 zile cand mi-a fost pisoiul bolnav asa ca ce a facut femeia respectiva mi se pare de neiertat.
  Tot pe aceeasi tema am intalnit zilele astea un baietel de 5 ani frumos si istet pe care mama lui il creste singura de la o sapatamana si ce-i si mai trist din numai 300 de lei pe luna, banii din care 2 oamenii trebuie sa manance, sa se imbarce si sa fie  fericiti.Ce explicatie poti da unui copil ca tatal lui nu vrea sa il vada!? Cat de imbecil trebuie sa fii sa-ti auzi copilul plangand in telefon si sa-i zici k nu poti sa-l iei cateva ore cu tine in timp ce mama e in spital!?A fost o poveste trista asta ce am auzito zilele astea si mi-a pus capac cand femeia pm-a intrebat cum e sa mergi in concediu!?Da sunt lucruri pe care multi dintre noi le gasim normale dar care pentru altii nu se pot desfasura nici la nivel de imaginatie.Si in astefel de momente imi dau seama ca multe dintre chestiile pe care eu le consider neplaceri reprezinta pentru altii rutina si viata de zi cu zi.