Nu cred in fuga de realitate desi incerc sa o practic.Nu te poti refugia in universuri paralele si oricat ai incerca acel ceva de care fugi te va prinde cumva din urma.Poate e gandul ca inca nu te-ai apucat de un proiect al carui deadline il stii exact, poate e vizita la medic pe care o ignori, poate e nasturele de pe camasa albastra pe care te faci ca uiti sa il cosi dar orice ar fii deadline-ul tot va veni la un momentdat, sanatatea nu ti se va inbunatati tratata paletiv cu nepasare si camasa albastra iti va trebui intro zi si ideal ar fii sa aiba toti nasturii la locul lor.
Si o prapastie se trece dintrun singur salt cand nu mai ai timp.O casa se construieste caramida cu caramida pentru a fii trainica dar cu oricata grija ai lipi caramizile alea e posibil ca acea casa sa nu fie niciodata locul cald si primitor pe care ti-l doresti.Si apa va curge tot mereu din deal inspre vale, la fel si timpul tau, la fel si timpul meu, e drumul cu un singur sens, unicul drum cu un singur sens pe care vom merge vreodata.
Ce-i mult e prea mult zice o vorba dar nu mai stiu unde e preamult-ul meu si trag nebuneste de toate marginile limitelor mele si daca nu mai am rabdare o sa-ti crer sa compensezi cu actiune, daca m-ai intristat in prostia mea infinita normal ar fii sa ma impaci, daca nu-ti pot oferi timp o sa ti-l cer si toate astea pentru ca vreau acum si vreau aici, pentru ca realitatea e una singura pentru toti si pentru fiecare in parte si pentru ca sunt momente cand intalnesti prapastii si nimeni nu-si doreste sa fie las si sa nu le sara daca ii sta in putere.