Imi pun in propriami umbra neplacerile, nemultumirile dezamagirile si tot ce e rau, urat si intortochiat si ma rog ca soarele sa lumineze mereu de sus ca sa pot ascunde umbra asta in ambalajul pe care il afisez dar se intampla cateodata sa ma aventurez afara la apus si atunci umbra o ia inainte, se furiseaza dupa primul colt gata sa-mi sara in fata si sa ma sperie sau sa-mi aminteasca ca nu s-a pierdut de mine si mai rau ca eu nu pot sa o ignor.As putea incerca sa fac un fel de pact cu ea dar la cum o stiu de inselatoare si perfida prefer, atat timp cat mai pot, sa lupt si sa o infrang si e al naibii de greu sa lupt cu ceva care e asa de strans legat de mine si atunci sunt trista, nervoasa sau deprimata sau toate la un loc.
Si tac, am invatat sa tac si sa incerc sa-mi ocup mintea cu altceva, de fapt sa incerc sa-mi ocup mintea pentru ca oricum nu-mi iese sau sunt pe punctul de a-mi descarca oful dar de multe ori inainte sa apuc sa ma balbai sau sa spun ceva fara nici un fel de logica cuvintele mi se opresc inainte de a iesi din gura.Si nici nu mai plang si sper ca umbra mea este destul de elastica pentru a putea ingloba in ea toate micile drame de adolescenta cu porniri materne.
Raportat strict la timp fizic ar fii cam trebuit sa ma maturizez pana acum sau poate e asta un inceput ca realizez ca va trebui cumva sa gasesc solutii, usi si ferestre pe care sa intru sau sa sar cand tot ce mi se intampla nu e pufos si dragut cum mi-ar placea mie sa fie dar mi-e greu de multe ori sa ma ridic atunci cand sunt cu moralul pe malul marii si ca sa fiu sincera m-am cam obisnuit numai sa cer si sa mi se intinda o mana de ajutor pentru ca oricum ar fii sfaturile celorlalti, bune sau rele, mi-e mai simplu sa le aplic si sa-mi zic ca nu am nici o vina in eventualitatea unui esec.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu