povesti de trezit copiii

Mi-am amintit zilele astea de povestile pe care bunicii sau parintii ni le spuneau can eram mici.Pffff....cata imaginatie mai au copiii si cum cu asa zisa gandire magica impregnata de povesti pot transforma pietrele in dinozauri furiosi pe care ii infrang, o pereche de pantofi cu toc si o esarfa se pot transforma in cel mai grozav outfitt de printesa, o nuia ete calul alb care manaca jaratec.Oare cata influenta au povestile asupra personalitatii in formare?Oare barbatul fost copil va pleca pe calul nazdravan in cautarea acelei Ilene Cosanzene de peste mari si tari, va fii el capabil sa depasesca obstacolele puse de zmei sau babe-cloante sau va renunta sa alerge dupa perfectiune?Cate femei foste fetite isi imagineaza asteptand si torcand un fir de lana magica inchise in turn ca Fat Frumos pe cal sau marog pe mai multi cai, in functie de posibilitati, va veni sa le salveze!?Ce sadesc in noi povestile?Imi vine acum in minte fetita cu chibrituri care in agonia mortii groaznice cauzate de frig isi imagineaza fericirea la o masa imbelsugata alaturi de familie sau si mai rau una care m-a treaumatizat pe mine, nu-mi amintesc cine a scris-o, Puiul se cheama, cu puisorul de prepelita care este lasat in urma sa moara de catre mama lui care nu il poate lua in tarile calde.Aaa si poezia Gandacelul cu copilul ala needucat si fara suflet care omoara in pumn un gandacel care il implora sa-l crute.Si cate altle imi trec prin minte......